Meciul dintre „U” Mobitelco și CSU Asesoft este considerat adevărata finală a competiției.
„U” Mobitelco a pierdut în sezonul trecut toate meciurile cu CSU Asesoft, două în Cupă și două în campionat, dar are în lot un jucător care în ediția trecută a Diviziei A i-a învins aproape de unul singur pe ploieșteni. David Lawrence a înscris 23 de puncte pentru fosta sa echipă, BC Pitești, în victoria obținută în fața ploieștenilor în turul campionatului trecut și, deși nu s-a antrenat ieri, deoarece este răcit și acuză dureri la mână după meciul de la Otopeni, promite că va repeta astăzi isprava. „Nu e mare filosofie să bați Ploieștiul, e un meci de baschet ca oricare altul, problema e că majoritatea echipelor întră pe teren ca mielul la tăiere. Eu nu gândesc așa, cred întotdeauna în victorie. Antrenorul a studiat adversarul în cele mai mici amănunte și dacă respectăm indicațiile tactice e greu să dăm greș. Rog fanii să fie alături de noi, să aibă încredere că împreună putem scoate un rezultat bun”, a declarat americanul. Cristescu contraatacă
Mircea Cristescu(foto stânga) i-a răspuns lui Levente Szijarto, care a declarat ieri în ProSport că „U” are un lot mai puțin valoros decât în sezonul trecut. „Mă rezum la câteva exemple. Gibson era spectaculos și înscria mai mult, dar Medvedj chiar știe să conducă un joc. Roberts avea niște calități fantastice sub panou, dar era copilăros din multe puncte de vedere. Jocovic e mai moale, dar e tot timpul la locul potrivit și recuperează multe mingi. Nu ne mai bazăm pe individualități, echipa de acum merge spre unitate”, a declarat președintele executiv al lui „U”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER